Mărturii

„Întâlnirea mea cu Gheorghe Calciu” (de Dumitru Bordeianu)

Nimic în lumea aceasta văzută si nevăzută nu este întâmplător ci, tot ceea ce este si va fi se petrece numai cu stirea, îngăduinta si voia lui Dumnezeu. „Facă-se Voia Ta, precum în cer, asa si pepământ”, grăieste cuvântul Sfintelor Scripturi. Tot răul pe care-l suferim noi, oamenii, se petrece numai din cauza abuzului nostru …

Continue Reading
Mărturii

Gheorghe Calciu – „suflet cald şi bun, cu o mare vibraţie de durere la suferinţele altora” (de Nicolae Grebenea)

Dintre studenții care au fost la Pitești în vestita reeducare, singurul cu care am stat a fost Gheorghe Calciu Dumitreasa; am stat vreo două-trei săptămâni numai noi doi. Scund, brunet, ochi vii, tinută frumoasă, mi-a plăcut destul, mai ales prin noutătile ce mi le-a împărtăsit. Era inteligent si cu o memorie dintre cele mai bune pe care le-am descoperit la …

Continue Reading
Mărturii

„După eliberare şi-a dăruit viaţa, sufletul şi munca lui Dumnezeu cu o forţă care ne înspăimântă şi ne cutremură” (de Ioan Ianolide)

Gheorghe era un tânăr inteligent şi dotat cu o memorie colosală. În reeducare, după ce se trecea de „şocul revoluţionar” şi se cerea să devii activist, fiecare îşi căuta o formulă de compromis cât mai acceptabilă. Gheorghe nu putea să se transforme în ucigaş şi nici în delator. Era prea inteligent şi credea şi în …

Continue Reading
Mărturii

Studentul Gheorghe Calciu – De la intransigenţă la reeducare, şi de la reeducare la sfinţenie (de Virgil Ierunca)

Alt caz, mult mai complicat: studentul la Medicină, Gheorghe Calciu. Depinde când l-ai cunoscut: înainte de reeducare, după propria sa reeducare, sau după ce întreaga operaţie a luat sfârşit. Înainte de Piteşti, Calciu fusese printre cei mai intransigenţi, după reeducare, dintre torţionarii cei mai înrăiţi1, după sfârşitul experienţei, în clipa când se înscena procesul cu …

Continue Reading
Mărturii

„Comuniştii au în preotul Calciu dovada neputinţei lor. El este cel mai strălucit exemplu al credinţei creştine” (de Ioan Ianolide)

În cercul strâmt al elitei politice comuniste de la mijlocul veacului erau două curente: Ana Pauker voia exterminarea adversarilor prin forţă iar Gheorghe Gheorghiu-Dej prin muncă. Temniţele, lagărele şi „reeducarea” anilor ’50 sunt expresia politicii de ură şi crimă a Anei Pauker. Când ea a ordonat „reeducarea” marxist-leninistă a deţinuţilor politici din penitenciarul Piteşti, nu …

Continue Reading
Interviuri

O experienţă abisală – dialog cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa şi scriitorul Marcel Petrişor

Am aflat că Părintele Calciu vine la Galaţi şi susţine o Conferinţă în sala senatului Universităţii „Dunărea de Jos”. Despre părintele Calciu scrisesem şi obţinusem chiar, imediat după 90 o versiune a celor Şapte cuvinte pentru tineri pe care le publicasem în serial într-un săptămânal gălăţean. Era acum vremea să-i vorbesc părintelui faţă către faţă. …

Continue Reading