Gheorghe era un tânăr inteligent şi dotat cu o memorie colosală. În reeducare, după ce se trecea de „şocul revoluţionar” şi se cerea să devii activist, fiecare îşi căuta o formulă de compromis cât mai acceptabilă. Gheorghe nu putea să se transforme în ucigaş şi nici în delator.
Era prea inteligent şi credea şi în Dumnezeu pentru a putea să accepte „restructurarea”, şi totuşi trebuia să joace rolul de „restructurat”.
Ţurcanu a descoperit în memoria lui un soi de creier mecanic de care avea nevoie în stenogramele şi clişeele imense ale reeducării. Deci îl ţinea lângă el şi-l folosea ca o „memorie” a celor ce se petreceau în reeducare. Era prea complicat să se cerceteze vrafurile de declaraţii ori de delaţiuni, operaţiune pe care o îndeplinea Gheorghe cu fidelitate. În acest fel era mulţumit că nu contribuie cu nimic la mizeriile de acolo. Făcea o operaţiune mecanică, păstrându-şi însă libertatea sufletească.
El a trăit astfel o necontenită dedublare morală: memoria dăruită lui Ţurcanu şi sufletul dăruit lui Dumnezeu. Juca un rol central. Toată lumea se îngrozea de el iar el nu putea încredinţa nimănui taina sa, căci ar fi fost pierdut. Şi a avut neşansa să rămână ani în şir în centrul reeducării. Nu se poate spune că se ruga, în sensul comun al rugăciunii, ci el comunica permanent cu Dumnezeu într-o intensitate ieşită din comun. Atunci nu numai că a înţeles ce este restructurarea cu întregul ei suport ideologic, ci a pătruns şi în spiritualitatea creştină cea mai profundă. S-a hotărât deci să-şi dedice viaţa lui Hristos, dacă va mai avea zile.
Când s-a înscenat procesul lui Ţurcanu a fost şi el implicat şi acuzat de Securitate. Pe uşa celulei din Ministerul de Interne unde era anchetat se poate citi, săpat în lemn cu migală: „mor nevinovat”. Şi se resemnase. Dar cu toate strădaniile securiştilor de a-l implica, a rămas numai ca martor al acuzării. El este unul dintre oamenii care pot mărturisi lucruri inedite despre Ţurcanu.
După eliberare şi-a dăruit viaţa, sufletul şi munca lui Dumnezeu cu o forţă care ne înspăimântă şi ne cutremură, căci dimensiunile tragediei acestei conştiinţe sunt uriaşe.
(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)