Pentru a lăsa chiar evenimenele să vorbească, redăm un fragment din capitolul “Moartea nu există”[5] redactat ca o filă de jurnal de Iacob, Părintele Leonid şi Maria Rosana – fii duhovniceşti care l-au asistat până în ultimele clipe la Spitalul Fairfax din Virginia. Cuvintele profetice ale părintelui Gheorghe Calciu – “ne vor prigoni şi morţi” – s-au adeverit:
“Dar mai era un motiv care provocase la spital agitaţie. Părintele trecuse în cursul zilei printr-o mare încercare. După cum mi s-a spus, şi apoi mi s-a confirmat din mai multe surse demne de încredere, aşa vă relatez. În ultimul testament scris la Spitalul Militar din România, Părintele şi-a exprimat dorinţa de a fi înmormântat la Mănăstirea Petru-Vodă din Moldova, unde este stareţ prietenul şi camaradul său de suferinţă Părintele Iustin Pârvu. Părintele Calciu îl considera pe Părintele Iustin cel mai mare duhovnic din România şi poate cel mai mare duhovnic în viaţă. Iubea mult mănăstirea aceasta şi ne povestea despre ea de fiecare dată când se întorcea din România. Or, în după-amiaza acelei zile de luni, se aflase că Mitropolitul locului nu era de acord cu înmormântarea Părintelui Calciu la Mănăstirea Petru-Vodă.
De ce? Ştiu doar că Părintele Gheorghe se opusese fătiş activităţii ecumeniste a acestui Mitropolit, fapt despre care ne vorbea adeseori.
Nu vă pot descrie ce a însemnat acest lucru! Părintele petrecuse douăzeci şi doi de ani în exil, departe de ţara pe care o iubea din toată inima şi pentru care îşi sacrificase viaţa. După cum singur a mărturisit, anii aceştia de stat în exil au fost pentru sfinţia sa mai grei decât anii petrecuţi în torturi prin puşcării. Acum, dorinţa sa pe patul de moarte era să se întoarcă şi să se odihnească în pace în pământul iubit, până la venirea Mântuitorului nostru. Dar nici măcar acest lucru nu-i era îngăduit. Era prigonit, ca un nou Sfânt Nectarie, până în ultima clipă a vieţii sale! Această lovitură era ultima încercare a satanei de a dobândi sufletul Părintelui, care luptase din greu şi îndelung împotriva lui.
Episcopul român din America i-a adus vestea şi a înce-put să-i spună ce opţiuni avea pentru înmormântare. Părintele a înţeles imediat viclenia vrăjmaşului şi i-a stat împotrivă, ca şi cum i-ar fi zis: «Vicleanule, chiar crezi că mă vei tulbura acum?! Da, doresc foarte mult să fiu înmormântat în România, dar mai mult decât toate doresc să dobândesc Raiul cu Hristos!». Drept urmare, singurul comentariu al Părintelui a fost: «Dumnezeu să-i ierte pe toţi».
Noi însă nu ne-am putut resemna aşa uşor. Ultima dorinţă a Părintelui trebuia îndeplinită. Nu mai pomenesc acum toate obstacolele – politice şi de altă natură – ce au urmat. Important e că până la urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrurile s-au limpezit. Înmormântarea urmă să aibă loc la Petru-Vodă. Şi mare a fost mângâierea Părintelui când fiul său, Andrei Calciu, s-a apropiat de pat şi i-a zis: «Tată, mergem acasă!».
Părintele i-a strâns mâna cu ultimele puteri şi chipul i s-a luminat. Am înţeles atunci toţi, încă o dată, că Dumnezeu ascultă rugăciunea celor ce se tem de El”[6].