Documente

Contestația trimisă de Pr. Gheorghe Calciu Sfântului Sinod cu privire la decizia de caterisire a consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1984)

În octombrie 1984, părintele Gheorghe Calciu trimite Sinodului Sfintei Biserici următoarea contestaţie:

Subsemnatul preot profesor Gheorghe Calciu Dumitreasa, caterisit prin sentinţa numărul 9 din 6 octombrie 1984, a Consistoriului eparhial de pe lângă Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor, declar recurs împotriva sentinţei mai sus menţionate şi o contest pentru următoarele motive:

  1. Nu am dărâmat biserici, locaşuri sfinte de închinăciune, monumente de artă ale geniului creator românesc. Le-am apărat şi am plătit cu suferinţă acest curaj.
  2. N-am socotit Biserica “un teatru de păpuşi”, ci un spaţiu sacru, singurul loc şi singura posibilitate de mântuire a omului.
  3. N-am pălmuit şi n-am ameninţat preoţi în instanţele parohiale pentru vina de a fi voit, împreună cu credincioşii lor, să zidească biserici absolut necesare.
  4. N-am cerut preoţilor să-şi trimită credincioşii de la slujba sfântă la munci voluntare. Toate lucrurile îşi au vremea lor, şi muncile pot fi făcute, dacă sunt obligatorii, înainte sau după slujbă.
  5. N-am caterisit preoţi, lăsându-i muritori de foame, cu patru sau mai mulţi copii.
  6. N-am calomniat pe ierarhi, dimpotrivă, am fost calomniat de unii arhierei la posturi de radio din afara ţării.
  7. N-am trimis informaţii denigratoare organelor de Securitate şi Tribunalelor militare împotriva unor preoţi arestaţi sau instituţiilor unde lucrează membrii familiilor lor, pentru a fi concediaţi din serviciu, aşa cum mi s-a făcut mie şi soţiei mele. […]
  8. Nu am refuzat asistenţa spirituală preoţilor aflaţi în închisori, cum s-a întâmplat cu mine. Am solicitat ani de zile şi de repetate ori această asistenţă care mi s-a refuzat. Iisus l-a iertat pe tâlharul de pe cruce şi l-a ridicat cu Sine în rai (Luca 23, 43). Preoţilor în suferinţă li se refuză însă până şi mângâierea unei vorbe bune.
  9. Nu am defăimat pe împăraţi sau dregători. Am cerut numai ca bisericile să fie cruţate de dărâmare. Împăratul sau dregătorul au toată forţa materială de stat ca să le oprească. Nu este nevoie să se ridice Biserica prin ierarhia ei, lovind încă o dată în cel mai mic şi care de-abia mai supravieţuieşte.
  10. Nu m-am abătut cu nimic de la învăţătura lui Hristos. Am propovăduit credinţa şi iubirea creştină cu adresă specială la tineri, aşa cum aveam toţi dreptul şi obligaţia să o facem. Că Duhul lui Dumnezeu a lucrat în mine şi în ei, stau dovadă roadele spirituale din sufletele acestor tineri.
  11. În ceea ce priveşte “obsedantul deceniu”, care de fapt a durat 16 ani, nu este cazul ca instanţa bisericească să aibă faţă de abuzurile, crimele şi teroarea vremii respective o altă atitudine decât cea a tuturor cetăţenilor ţării, inclusiv a oficialităţilor de stat. S-au publicat şi se publică vagoane de literatură în acest sens pentru a mai ezita în atitudini.
  12. Cazul preotului Calciu este de notorietate mondială. Termenul nu este exagerat, fără ca eu să fi meritat aceasta. Atât în ceea ce priveşte detenţia mea, cum aş fi putut şi de ce aş fi ascuns faptul că am fost închis? Cine nu ştia? Afirmaţia de la fila 2 a actului emis de Consistoriul eparhial dovedeşte atât reaua-credinţă a acuzării, cât şi ignorarea termenilor. Nu am fost reţinut şi închis – cum afirmă acuzarea –, ci în detenţie, adică deţinut politic pe baza unei sentinţe judecătoreşti, indiferent de faptul că aceasta era injustă. Aşa am scris în cererea mea şi aşa este. Sunt în acest sens surprins de graba cu care Consistoriul îşi însuşeşte afirmaţia sentinţei Tribunalului militar pronunţată împotriva mea. Ce secrete de stat aş fi putut eu trăda? Catalogul cu notele elevilor? Este cazul să ne păstrăm demnitatea de creştini şi slujitori ai Bisericii lui Hristos! Încă din clipa arestării m-am constituit în persoană sechestrată. Nu am recunoscut şi nu am semnat nici unul dintre documentele Tribunalului mi-litar emise împotriva mea. Pentru mine ele nu există şi nu pot nici să le invoc, nici să le reproduc în faţa instanţei.
  13. În petiţia depusă la registratura Arhiepiscopiei Bucureştilor, am reiterat cererea de a fi numit înapoi în postul de preot şi de profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti, unde funcţionasem până în 17 mai 1978 şi “din care am fost scos abuziv şi cu încălcarea tuturor legilor creştine”. În caz că acest post mi se refuză, scriam mai departe, cer să fiu numit măturător pe dealul Patriarhiei, aşa cum scrisesem şi în 1978. Or, atunci, cu ce scop mi se falsifică cererea? Cât despre preoţia mea, nici nu intră în discuţie. Mi-a fost dată de un mare ierarh, o dată cu îmbisericirea, la Radu-Vodă, şi acest ierarh a murit. În consecinţă, preoţia mea nu mai poate fi luată de nimeni. Cu ea voi merge la Judecata sfântă. Deci ce sunt violenţa şi injustiţia prin care mi se interzice slujirea în biserici publice, când demnitatea de preot, cu mila Celui ce este Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec (Evrei 6, 20), îmi rămâne pentru veşnicie? Drept urmare, recurg la aceeaşi cerere prin reiterare: preot profesor la Seminarul Teologic sau măturător pe dealul Patriarhiei! Adaug aici: sau altă muncă sacră. Şi încă, spre stupoarea mea, am constatat că instanţa consistorială socoteşte munca fizică atât de degradantă, încât afirmă că m-am exclus din preoţie cerând postul de măturător. Probabil că şi Sfinţii Apostoli vor fi chemaţi de Consistoriul care m-a condamnat şi judecat la caterisire, întrucât conform mentalităţii judecătorilor, ei s-au exclus din demnitatea apostoliei fiindcă au practicat pescuitul chiar şi după Învierea Domnului. (Ioan 21, 1-11). Dacă voi fi lipsit de posibilitatea unei munci fizice, cum am fost lipsit de cea de preot şi profesor, înseamnă că sunt supus unei exterminări deliberate. Preoţia mea va rămâne însă în veac, în afara oricărei discuţii seculare. […]

Şi totuşi, din tot actul de judecată se desprind şi două puncte luminoase:

  1. a) Că Autoritatea bisericească a fost obligată să mă cheme în judecată. Iau afirmaţia ca atare şi ea mă consolează.
  2. b) Că în sânul “completului de judecată” au existat “divergenţe de opinii” care au determinat anularea pronunţării de pe ziua de 4 octombrie pe cea de 6 octombrie. Deci a existat măcar un preot care a gândit şi a acţionat ca un preot. Cinste ţie, frate!

Menţionez că nu m-am prezentat la judecată dintr-o imposibilitate psihică. După ce am trecut prin tribunalele şi închisorile ateiste, sufletul meu nu mai poate suporta să fie judecat şi de fraţii mei întru Hristos. Rămâne mereu valabilă afirmaţia mea din 17.01.1979, menţionată şi la filele 5 şi 6: “Doresc să slujesc Biserica Ortodoxă Română şi o voi sluji până la moarte!”. Am pecetluit această afirmaţie cu suferinţa mea martirică, chiar dacă Iisus nu mi-a cerut acest martiraj până la ultimele lui consecinţe.

Aştept o sentinţă definitivă în spiritul lui Hristos, un act de iubire şi de solidaritate sfântă.

Bucureşti, 16 octombrie 1984

Preot Profesor Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Cu toate loviturile primite, după eliberare, din partea autorităţilor bisericeşti şi de stat, părintele Calciu şi-a păstrat ţinuta, atât morală, cât şi duhovnicească. O delegaţie de străini, la Zürich, veniţi să-l cunoască în septembrie 1984, au notat într-un articol ulterior, intitulat “În vizită la părintele Calciu” şi semnat “Creştinii în pericol”: “Câteva minute mai târziu, preotul Calciu, foarte slăbit, cu părul încărunţit şi cu mâinile tremurânde, a întrat în cameră. Îmbrăţişările călduroase şi râsul său vesel ne-au arătat imediat că ne aflăm în prezenţa unei personalităţi excepţionale. [..] Se putea citi pe faţa lui slăbită smerenia creştină, bucuria şi o imensă sinceritate”[4].

 

Contestaţia lui a rămas fără succes şi primeşte următorul răspuns:

REFERAT
Temei nr. 10.160/1984

La Comisia canonică, juridică şi pentru disciplină s-a primit adresa fostului preot Gheorghe Calciu Dumitreasa, împotriva sentinţei nr. 9/1984, dată de Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin car i s-a aplicat pedeapsa “Caterisirii”, conform prevederilor art. 4 paragraful B, lit. “d” din Regulamentul de Procedură bisericească.

Din analiza actelor dosarului se constată că fostul preot Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a făcut vinovat de abateri şi delicte grave ca:

– Nesupunerea totală şi sfidarea autorităţilor superioare bisericeşti;

– Încălcarea legilor de stat prin desfăşurarea unei activităţi potrivnice intereselor superioare de stat, fiind condamnat la 10 ani închisoare prin sentinţa nr. 35/4 mai 1979, dată de Tribunalul militar teritorial Bucureşti:

– Desconsiderare, dispreţ şi sfidare faţă de ordinele autorităţii superioare bisericeşti cu ocazia îndeplinirii procedurii de prezentare la judecata eparhială;

– Încălcarea jurământului solemn depus ca licenţiat în Teologie, precum şi declaraţia de la hirotonie;

– Nesocotirea învăţăturii Bisericii de a se supune înaltelor stăpâniri (Romani XIII, 1-2), ceea ce a făcut ca prin cuvânt şi faptă să se împotrivească autorităţii de stat şi să se angajeze în grupări care subminează securitatea statului;

– Sfidarea disciplinei din şcolile de învăţământ teologic şi nesocotirea regulamentelor bisericeşti.

– Pentru toate acestea a fost pedepsit cu CATERISIREA.

Având în vedere abaterile şi delictele grave săvârşite de fostul preot profesor Gheorghe Calciu Dumitreasa şi luând în considerare că:

– Cererea sa nu este făcută în conformitate cu prevederile art. 210 şi 211 din Regulamentul de Procedură Bisericească, adică “să fie redactată în termeni cuviincioşi; să arate motivele de recurs, atât de fond, cât şi de formă, dispoziţiile statului şi regulamentelor bisericeşti, ori principiul de drept canonic ce s-a violat prin judecata respectivă;

– Că prin cererea sa nu dovedeşte că procedura nu a fost bine îndeplinită sau că Statutul şi Regulamentele Bisericeşti n-au fost bine aplicate, ori că s-a comis exces de putere în judecata respectivă, conform art. 232 din Regulamentul de Procedură Bisericească.

Comisia canonică, juridică şi pentru disciplină propune Sfântului Sinod Plenar:

Să se respingă cererea de recurs a fostului preot profesor Gheorghe Calciu Dumitreasa ca neîntemeiată.

Hotărârea Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor rămâne definitivă şi executorie.

1 thought on “Contestația trimisă de Pr. Gheorghe Calciu Sfântului Sinod cu privire la decizia de caterisire a consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor (1984)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *